Mai multe detalii despre cosmarul lui Adam – capitolul 4

Capitolul 4

Povestea o gasiti si aici:

https://www.wattpad.com/user/Mardaleangelina

Sunt din nou pe vasul Eva și toată lumea se pregătește de petrecere. Nu înțeleg ce caut acolo, nu cunosc pe nimeni, toți par bogați și eu sunt tratat ca un rege. Furtuna s-a oprit dar valurile sunt foarte mari și am impresia că ne vom izbi de unul. La masa mea stă o domniță frumos îmbrăcată într-o rochie roz pal cu multe volănașe, dar nu îi văd chipul și este chiunuitor. Îmi doresc să îi văd ochii! Părul ei este șaten cu niște bucle mici și prins cu un clește. Stă cu fața spre un alt om. Eu sunt trist. În cealaltă cameră se aude un pian cântând și nu știu de ce dar lumea se îndreaptă într-acolo, probabil să danseze sau să asculte mai de-aproape. Cântecul este divin dar pentru că masa mea este pe punte eu simt valul cum pleznește o parte din vas. Simt un gol în stomac, poate că mi-e încă foame, aștept o friptură la cuptor cu cartofi pe care am comandat-o acum jumătate de oră. Sau poate îmi este frică. Mă ridic de la masă și vreau să intru în interiorul vasului dar muzica se oprește iar oamenii țipă, hainele îmi sunt ude și alunec, alunec și mă prind de balustradele vasului. Mi-e frică.

Deschid ochii și încerc să opresc nenorocitul ceas care îmi dă deșteptarea de luni până vineri, dar nu văd nimic, sunt încețoșat și încerc să nimeresc cu mâna telefonul, ceața din ochi dispare și observ că am un mesaj de la Olga: “Sună-mă”.

Mă ridic în picioare mă îndrept spre baie, fac un duș iar apa rece îmi atinge pieptul. Acum nu îmi mai este cald și dușul mă trezește mai bine decât orice cafea italienească adusă de tata. Îmi aleg o cămașă cu mânecă scurtă în carouri și pantalonii mei scurți negri de birou. Sunt puțin mai eleganți decât cei de plajă. Mă privesc în oglindă și îmi dau seama că sunt încă speriat. Același vis care nu-mi dă pace.

De ce mereu am același coșmar? Cine sunt oamenii din acest vis blestemat care de 25 de ani nu mă lasă să mă odihnesc? De ce apar eu acolo? Ce caut eu acolo?

Incerc să mă liniștesc și realizez că trebuie să o sun pe Olga…

-Alo? Și vocea Olgăi este foarte răgușită ba chiar adormită.

-Bună! Am văzut mesajul tău. Ce s-a întâmplat? Și mi se pare că se simte rău.

-Ne vedem în stație la tramvai? Și mă ia prin surprindere tonul ei schimbat și voioșia.

Eu de obicei luam tramvaiul 1 până la Eroii Revoluției pentru că acolo lângă metrou, dimineața au pâine caldă și covrigi perfecți. Când ajungeam  la birou aveam câte 2 covrigi pentru fiecare coleg: pentru Mia (secretara șefului), pentru Domnul Cornel(șeful meu), Maria (doamna care face curat) și Costel(instalatorul). Liei îi cumpăram mereu covrigi cu ciocolată pentru că așa mănâncă copiii mici.

-Nu pot Olga! Azi e ziua surorii mele. Mă duc la ea la atelier și nu vreau să ajung prea târziu pentru că după trebuie să ajung și la birou. Poate altădată!

Vocea ei este din ce în ce mai tristă, dar nu înțeleg de ce. După noaptea petrecută împreună mi-a dat un singur sărut pe obraz și a plecat…

-La mulți ani! Bine atunci, ne vedem când poți tu! Te pup!

Îmi închide scurt telefonul fără să apuc să o întreb ce relație avem noi sau dacă este ceva între noi. Am mii de gânduri în cap și niciunul nu găsește răspuns la întrebările mele.

Mă opresc în fața stației de metrou și cumpăr un buchet mare de flori cu 23 de trandafiri albi. Îi spun florăresei să pună și un bilețel pe care îl scriu de mână: “ Pentru cea mai iubită soră de pe pământ!Adam”

În timp ce merg cu metroul îmi amintesc când mi-a rostit pentru prima dată numele, “Adu” , și mi-a spus așa până pe la vârsta de 14 ani. Când a intrat la liceu, se mândrea cu mine prin școală dar niciodată nu îmi spunea așa, striga după mine “Adam”, “Adame”,”Alex” dar niciodată “Adu”. Era o copilă simpatică. Râd singur în metrou.

Când a avut primul prieten, la vârsta de 15 ani, Liviu se numea, nu se dezlipea niciodată de el și eu devenisem inexistent. Ne vedeam atât de rar cu ea, doar la masa de seară o vedeam dar chicotea prin mesaje cu iubitul ei. Un băiat mai mic decât ea cu un an, care era și mai mic de înălțime, era frumușel și foarte istet. Am încercat atunci să o conving să lase telefonul din mână cât mâncam dar tot pe mine m-a certat mama.

Când ajung în fața atelierului, o văd prin vitrine cum pictează un peisaj de toamnă. Este atât de frumoasă. Are părul blond prins într-o coadă, puțin ciufulită. Are o rochiță de vară albă și în picioare… nu are nimic în picioare. Rămân șocat și mă gândesc doar la clipele când dormeam lângă ea și mă rugam să nu mai aibă febră. Îmi displace felul în care stă la muncă. Este foarte degajată dar mi se pare că este puțin neglijentă. Îi bat în geam și își întoarce privirea uimită… Cu un zâmbet de mulțumire îmi deschide ușa, probabil este încă închis atelierul. Îmi sare în brațe, iar ochii ei albaștri se scufundă în lacrimi. Ce simt pentru ea nu simt pentru nici o altă femeie. O iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine! Este ca o rază de soare, ca un copil dulce. Se uită la mine cu ochii de fetiță cuminte și eu intru în răcoarea buncărului.

-La mulți ani, copilaș!! Și o pup pe frunte, mai apoi pe obraji și nu mă pot stăpâni sănu o iau din nou în brațe. Surioara mea care atunci când eram mici se bătea cu mine pe jucării, mă spunea mamei că am mâncat o ciocolată întreagă, făcea pozne și râdea ca un bebeluș.

-Aduțu meu! Îmi răspunde cu aceași alintare și același ton ca cel din copilărie.. sunt copleșit de sentimente și amintiri ale copilăriei.

Îi dăruiesc cadoul, îl despachetează și când vede cartea, îmi sare din nou în brațe ca un copil mulțumit de bomboanele primite.

-Aduțule! Ce cadou! Doamne! Noi suntem iezii.

Mă așez pe un tamburete și îmi aduce un pahar de suc de portocale scos de la frigider. Este bine acolo, e răcoare și puțin întunecat. Își pune o pereche de papuci de plajă în picioare și se așează pe scaunul înalt ca de bar pentru a-și continua pictura. Face un lucru minunat. Fiecare frunză pe care o pictează este ca un curcubeu al naturii. O fetiță în trupul unei femei mature care își construiește propria ei viață.

-E o comandă specială? Întreb cu un ușor aer gânditor încercând să înțeleg de ce pictează un anotimp așa înfrigurat când afară sunt 40de grade C.

-Nu. Este pentru mine și pentru un potențial client. Râde și apoi mă murdărește cu maroniu pe camașă.

Nu s-a schimbat deloc. Nu m-am înfuriată pentru că este tot un copil, este tot o minte nebună care se joacă cu creierul meu. Râde în hohote și se uita la mine cu ochii plini de lacrimi. Ca să pară mai palpitant, ca în copilărie, mă supăr puțin.

-Ihhh ce ai făcut? Este camașa mea nouă! Am dat jumătate din salariu ca să mi-o cumpăr.. începe să râdă și când se întoarce cu fața spre tablou , îi fac o păticică maro în jurul coapsei pe rochia ei albă.

A vrut să ne jucăm, atunci să ne jucăm. Suntem ca doi copii care abia acum descoperă culorile. Nu își dă seamape moment și eu îi fac un semn spre pata maronie și încerc să par uimit.

-Ai noroc că trebuie să pleci la serviciu, altfel nu mai pictam pe pânză, ci direct pe tine. Mă îmbrățișează și simt cum degetul ei rece măatinge pe gat, o pup pe frunte și plec.

-La multi aaaaani Copiluțulee!!

Îmi iubesc sora enorm. Este cea mai dulce copilă, cea mai sensibilă și naivă.. Chiar dacă este inteligentă, fața ei exprimă altceva.

Mă îndrept spre scaunul meu, cafeaua mă așteaptă, probabil că Lia mi-a facut-o și a plecat să mănânce. Mă irită atunci când nu mă ascultă, și chiar mi-aș fi dorit să mănânc cu ea la prânz așa am mai fi putut profita de câteva momente împreună înafara serviciului. Încep să lucrez și îmi scot din geantă niște sticksuri cu sare.

Pe la ora 1 și 15, la cam 10 minute după ce am ajuns la birou, apare Lia cu două pizza mari. Miroseau perfect și știe că îmi place pizza Quatro Stagioni și probabil că asta mi-a și comandat. De obicei când avem foarte mult de muncă mâncăm în birou în timp ce mai lucrăm.

-Doamne cum miroase! Și ea face o plecăciune ca și cum aș fi vorbit despre ea. Râde iar apoi îmi vine un gând fugar de-a o săruta dar suntem în birou, lucrăm împreună și nu are nici un rost să complicăm relația noastră de prietenie.

-Pizza ta preferată! Și îmi inmânează cutia. Ea își cumpără mereu Pizza Funghi, probabil că nu se satură niciodată de ciuperci, uneori la serviciu își face salate cu ciuperci, alteori mănânca ciuperci la grătar.

-Ești o drăguță! Dar a durat cam mult! Și fac un semn cu degetul în care îi transmit un fel de ”n-o mai face” dar știe căglumesc, se amuză și îmi atinge umărul.

Se uita la gâtul meu în timp ce eu mănânc. Ceva este în neregulă cu privirea ei.

-O pasăre ți-a dăruit un strop de noroc pe gât. Este maroniu. Se uită scârbită la pizza și parcă ar vrea să o arunce.

Încep să râd și ea nu înțelege. Îmi amintesc acum, degetul Andreei care m-a atins pe gât, era rece și probabil plin de vopsea maronie.

-Andreea s-a jucat puțin cu cămașa mea, iar după ce eu i-am răspuns cu aceași monedă, s-a înfuriat și m-a colorat și pe gât.

Lia pare amuzată și scoate din geanta ei portocalie un șervețel umed. Mă șterge și simt acel șervețel parfumat pe gât, o simt pe ea atât de aproape de mine și aerul ei de domniță din timpurile cenușii se transformă într-unul de coniță simpatică amuzata stând pe sub evantai.

-Mi se pare mie sau cineva se grăbește să ajungă la coafor? Zâmbesc și mă uit la ceasul meu primit cadou de la tata anul trecut de Crăciun. Este ora 4 și jumătate și Lia deja a terminat aproape tot ce avea de făcut.

-M-a sunat unchiul tău și mi-a spus că la ora 5 și jumătate să trec să iau mașina. Este foarte veselă când pronunță cuvantulmașină și îmi transmite și mie aceași stare de spirit.

-Ne vedem pe la ora 6 să mergem împreună acasă la mama? Din câte am înțeles, Lia apare pe la 6 jumate.

-Știu! Vin să te iau dupa ce mă schimb și recuperez mașina! Este deja în fața ușii și din nou starea din seara precedentă îmi revine.

Nu vreau să o las să plece. Nu îmi doresc pentru că știu că îmi va lipsi zâmbetul ei și ochii gălbui.

Ajung acasă și am timp să mănânc un ardei gras pregătit de mama, dar pofta de mâncare îmi piere pentru că îmi sună telefonul și pentru că nu este nimeni alta decât Olga.

-Bună! Aruncă în aer zgomotos acest cuvânt și totuși sunt surprins să o aud din nou la telefon după ce data trecută am refuzat să mă întâlnesc cu ea în stația tramvaiului.

-Bună! îi răspund tăios și vreau să îi spun să se grăbească, dar până să încep un nou cuvânt, îmi și răspunde.

-Ce faci în seara asta? Și îmi dau seama că vocea ei este foarte excitată.

Ce vrea? Să mă părăsească din nou? Să fiu din nou umilit? Să aștept din nou cu buzele în vânt sărutul ei?

-Am niște treabă și probabil nu o să rămân acasă.. nu vreau să îi spun ca merg la petrecerea  Andreei pentru că știu că în felul ei direct de a fi, s-ar autoinvita.

-Mă gândeam că te duci la ziua surorii tale. Când am sunat la birou, Eva mi-a spus că și diseara s-ar putea să fii ocupat.

Eva? Care Eva? Apoi imi amintesc de vasul Eva dar și de glumele Liei. Și totusi de ce i-ar spune Lia, programul meu, unei necunoscute?Este geloasă?

-Păi super.. Vin pe la 6 la tine poate așa îți cunosc și familia…

-Nu po… deja mi-a inchis. O sun din nou și nu răspunde. Cum să ai acest tupeu, după ce te autoinviți în casa părinților mei, să îmi și închizi telefonul în nas.

Îmi suna interfonul și deja așteptam cu nerăbdare să vină Lia mai repede poate că așa plecam înainte ca Olga să apară.

-Cine e? și sunt încântat că vrea să urce poate să repetăm acea atingere a buzelor…

-Olga!!!! Și în același timp aud un “mulțumesc” probabil o vecina îi deschide ușa.

Când ajunge sus nici măcar nu bate la ușă, ci intră direct iar eu rămân uimit de felul ei de a fi.

-Miroase frumos! Ai gătit? Și îmi deschide frigiderul urmărind fiecare raft în parte. Sunt nervos! Fooarte nervos și nu știu cum îi voi explica Liei această neînțelegere. Nu sunt într-o relație cu colega mea de muncă chiar daca mi-aș dori, dar avem o comunicare specială și probabil va crede că am mințit-o cu privire la întâlnirea cu Olga.

-Olga ar fi mai bine să pleci. Mi-am dat seama că nu ne leagă nimic! Nu vreau să ne certăm dar îmi doresc să nu intri cu bocancii în viața mea intimă.

Inchide ușa de la frigider și îmi spune un “scuză-mă” degajat. Ea chiar nu se prinde că nu e vorba doar de frigider?

-Din moment ce am gătit clătite în acea dimineață m-am gândit că nu te superi dacă percheziționez frigiderul. Deci mergem?

Nu a înțeles nimic! Este clar!

-Aștept o prietenă să vină să mă ia cu mașina. Și în gândul meu îmi spun “ și tu ar trebui să pleci cât mai repede pentru că nu ești binevenită la petrecere”, dar încerc să o fac să se răzgândească printr-un mod mai stânjenitor: Nici macar nu ai cumpărat un cadou!! Nu poți să mergi cu mâna în sân!

-O, dar am unul! Și din geanta ei cochetă scoate o punguță micuță. Mă uit indignat la ea și atunci probabil crede că vreau să văd cadoul.

Mă enervez mai tare și în clipa aia îmi sună telefonul. Coborâm și Lia deja rămâne uimită de felul în care Olga mă ține de braț.

-Lia! Știi, domnișoara dorește dacă putem să o lăsăm la Big Berceni, se vede cu niște prieteni acolo.

Lia se mai înviorează și Olga se uită iritată la noi.

-Mi-ai spus că îți pot cunoaște familia!Pentru asta m-ai și invitat!se uită la mine și mai supărată, iar Lia nu știe ce să mai creadă, pe fața ei se observa ușor cât este de confuză.

Urcăm în mașină și eu aleg locul din dreapta șoferului, Olga se pune în spate pe mijloc și parcă e gata să ne despartă punând mâna între noi.Este atât de enervantă.

-Nu știam că ai o iubită! Spune Lia în timp ce eu mă uit nervos la ea, iar Olga  confirmă..

-Olga este o prietenă – îmi vine să îi spun “ mi-aș dori ca tu să fii iubita mea” dar revin la realitatea chinuitoare și continui – dar am cunoscut-o pe Eva, îi zâmbesc Liei iar ea nu mă privește.

-Eva de la birou? Mă întreabă Olga fiind foarte nervoasă și mă atinge pe umăr ca și cum ar fi un băiat.

-Probabil! Și încă Lia se uită doar la bulevardul Olteniței.

Aproape e întuneric iar vântul bate încet. La Big Berceni, Lia oprește motorul Mazdei și eu ies respectuos din mașină și îi deschid portiera Olgai.

-Așa aproape locuiește mama ta? Și uimită se uită în împrejurime dându-și seama că eu mă urcasem deja la loc în mașină.

Așa am ajuns, să fug de o femeie? Să îmi fie frică de ea și de tupeul ei? Sunt atât de speriat să nu cumva Lia să fie supărată pe mine, dar o privesc și fără să se uite la mine, zâmbește. Nici nu am avut timp să apreciez frumusețea din fața mea. E mai sexy îmbrăcată față de cum o văd zilnic îmbrăcată la serviciu, dar coafura ei este puțin schimbată și abia aștept să aflu ce și-a făcut.

După îndrumările mele, ajungem la casa din Popești, o casa cu 2 etaje, dar cam mică pe lângă celelalte din apropiere. Din curte se aude gălăgie și văd  un fum cu miros de grătar ce îmi  aduce aminte de timpul petrecut cu familia în perioada liceului.

Intrăm, iar Lia o sărută pe mama pe obraz ca și cum ar fi fost prietene de-o viață, face cunoștință cu tata și toate rudele ne vin în întâmpinare,mai puțin Andreea care încă nu a ajuns.

-Cum îți merge mașina, domnișoară Ioan? Întreabă unchiul Nae puțin amuzat de situație, iar ea îi mulțumește de întrebare și îi răspunde extrem de veselă că totul este ca la carte.

-Ai o masină puternică! Îmi place! Dacă vrei să o vinzi cândva, să nu uiți că te pot ajuta! Și unchiul iese în grădină căutându-l pe tata.

-Îmi place casa dvs. Doamnă Alexandru!

Și mama îi face cu ochiul iar apoi se uită la mine :

-Adame, du fata să vadă casa! Fă-i și tu un tur, poate nu mai pleacă de aici! Și mama începe să râdă, iar eu aproape că mă înroșesc în fața Liei care și ea pare puțin stânjenită.

Mergem la primul etaj și o trag pe Lia în camera părinților mei, ea se încruntă ca și cum strânsoarea mea îi face rău. Camera este simplă, de un verde pal, pe un perete stă atârnatăoglinda mamei de nunta – o tradiție veche. Patul este poziționat pe mijloc în fața unui dulap din lemn negru la fel ca și noptierele. Draperiile sunt preferatele mele, un verde închis care întunecă toată camera.

-Asta e camera alor mei, dupa cum vezi sunt niște fotografii cu ei de la nuntă, de la botezul meu și al Andreei… se uită la mine plictisită.

-E draguță!și îmi dau seama că nu este pe placul ei.

Lângă camera părinților este o baie și un dressing pe care i le arăt în câteva secunde, iar mai apoi la etaj este camera mea și a Andreei.

-Camera ta, vreau s-o vad! Îmi spune mai puțin încordată și mă întreb de ce ar vrea să vadă o cameră plictisioare.

Ajungem în fața ușii mele și citește plăcuța cu voce tare “Doar cu acordul lui Adam” , se uită la mine și începe să râdă zgomotos. Între camera mea și a Andreei se află o baie care are ușă și pentru camera mea, și pentru a ei. Intrăm pe acolo căci ușa mea este închisă cu cheia, iar cheia este în bucătărie.

Rămâne blocată câteva secunde și după mă privește amuzată…

-Este superbă! Și se așează pe scaunul de la birou si incepe sa priveasca in parte fiecare detaliu.

Canapeaua este pusă pe peretele din dreapta, este o canapea gri din piele și pe ea sunt așezate racheta de tenis și câteva mingiuțe verzi. Când eram în liceu jucam tenis. Parchetul este închis la culoare iar covorul de deasupra este dintr-o piele de vacă. Patul este frumos aranjat probabil de mama care ține tot timpul curățenia în casă, iar deasupra patului am câteva dulăpioare pe care stau tot felul de cărți, jucării și desene făcute de soră’mea. Pe partea stângă este geamul acoperit de două draperii negre.

În fața geamului și în laterale stau câteva dulăpioare în care îmi țin lucrurile personale și hainele.

Lia stă la biroul din fața patului, loc unde trebuia să fie calculatorul, dar în locul lui mama a pus un televizor mai vechi.

-Îmi place mobila neagră! Și se uită la mine mirată că împărțim aceleași gusturi.

-Mama a ales-o. Am redecorat de curând cu gândul că mă voi muta din nou aici, dar îmi place apartamentul. Era apartamentul Bunei dar ea s-a mutat la câteva străzi distanță de casa asta.

-Ți-aș arăta și camera Andreei dar cred că în curând o să ajungă și vreau să îi cântăm “La mulți ani”.

Ne îndreptăm spre bucatarie. Coborâm câteva trepte iar ea mă soarbe din priviri. Mă întreb de ce merit eu asta? Îmi place slujba pe care o am! Mă uit din nou la ea și îmi zâmbește atingându-mi obrazul cu un deget. O ating și este atât de fină și îi simt pulsul. Inima îi bate foarte puternic și îmi este frică să mai fac un pas pentru a nu îi provoca mai mult rău.

Cea mai încântătoare domniță stă în fața mea, atât de aproape de mine și mi-aș dori în momentul ăsta să renunț la slujba de doi bani pentru a fi pentru totdeauna cu ea în aceași stare de fierbințeală.

Febra nu îmi trece nici după ce îmi retrag privirea, dar ochii ei galbeni nu înceteaza din a mă privi, se pare că nu înțelege de ce nu pot face asta dar îmi doresc mai mult decât orice pe lume, îmi iau inima în dinți, iar dinții ei sunt încântați să mi-o primească. Este un sărut sau doar un pupic pe gură. Simt că am 12 ani și mă pup cu papușile Andreei, dar fata din fața mea este reală, iar eu încep sa încărunțesc.

Sărutul ăsta este incredibil, nu pot să îmi dezlipesc buzele pentru că îmi este frică de ochii ei triști. Nu vreau să creadă că îmi doresc să se termine! Pentru că nu asta vreau! Aproape că în interiorul meu țip și îmi doresc să îi simt bătaia inimii prin pulsul de la nivelul gâtului.

Îmi ridic mâna și nu știu dacă mă vede pentru că nu o văd, îmi țin ochii închiși și acest sărut mi se pare mai intens. Când îi ating gâtul tresare ușor și se oprește. Mă sărută pe obraz iar apoi aproape de ureche infiltrând în mintea mea emoții și nevoi pe care nu le aveam până acum. Nu este o apropiere carnală, dar simt cât de mult ne dorim…

Într-un final se oprește și mă ține în brațe foarte strâns. Această femeie are sentimente la fel de puternice pentru mine așa cum am eu pentru ea. Îi aud inima bătând foarte tare și fiind lipită de mine o strâng și mai tare și o simt și mai bine bătând.

Ne uităm unul în ochii celuilalt și nu știu dacă vede în ai mei ceea ce văd eu în privirea ei. Lacrimile mă năpădesc dar mă abțin încercând să nu îi las impresia de nesiguranță.

Acum coborâm treptele și ne ținem de mână…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

Cristian Pãduraru - Pãrinte Pãstor

Cum trăiești sănătos?

Aura B. Lupu

Eu. Și atât.

omorffi

Your life is your message to the world..make sure it's inspiring!

Prea târziu te-am iubit...

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

explore to create

collect memories.gain experience.

Dejeuneria.

But first, breakfast.

cerulina

-bucatele mele alese si drese-

Latitude & Longitude 0*-360*

Round The World - Forever Free, Forever Young

Designed to Travel

Călătorii. Arhitectură. Inspirație

%d blogeri au apreciat asta: