De ce să ne ascundem de noi?

Știu că ai fost cândva în pielea mea. Ai avut și tu aceeași problemă atunci când nu te regăseai… Nu doar că nu te regăseai, dar aveai impresia că nici nu știi ce vei face cu viața ta.

Ce vreau să îți spun este că ar trebui să nu ne mai ascundem pe după un perete. Să lăsăm impresii bune anumitor persoane. Să spunem doar CE TREBUIE.. NU!

Mai bine să spunem ce simțim, ce credem , ce vrem noi!

Mi-am dat seama de asta în urma unei discuții pe care o aveam cu niște prieteni. Ce m-a făcut să scriu articolul ăsta? Este simplu. Ei vor să fiu într-un fel. Eu sunt altfel. Ei probabil că mă vor serioasă, dar eu nu pot să fiu serioasă nici măcar atunci când plâng. Și atunci am un zâmbet pe buze.

Nu pot să mă abțin să nu mai fiu cum sunt pentru că până la urmă nu creierul meu dictează pentru mine, ci tot corpul. Suntem oameni. Simțim lucruri până și cu degetul cel mai mic de la picior. Și este adevărat că până la urmă creierul este cel care dă comanda dar tot întregul nostru se bucură de ceea ce creierul comandă.

Dar ai pățit vreodată să faci ceva inconștient? Ba uite că eu chiar cred că uneori fac și spun lucruri inconștientă, fără să fi băut sau fumat ceva..

Și ce este cel mai grav este că nu sunt eu cu nimeni. Tocmai de aceea mi se pare greu să mă mai ascund. Încerc să fac pe plac tuturor, dar oare mie când îmi voi face pe plac?

Mă ascund de voi, de toți pentru că poate nici eu nu știu cine sunt de fapt. Ceea ce este clar este că nu sunt un monstru. Sunt om ca și voi. Toți gândim prost, toți avem idei tâmpite. Toți facem și greșeli…

Eu nu știu dacă greșesc, dar am impresia că, cu ceea ce fac îi deranjez pe alții…DA tată, beau în fiecare weekend o bere.. Da mama, încă fumez.. Da fetelor, vă invidiez pentru felul în care arătați… Eu sunt grăsuță, urâțică, prea vorbăreață, am un râs strident și sunt prea înaltă.

Până la urmă asta sunt! Mă iubiți așa cum sunt sau mă lăsați în pace. Cineva, cândva mă va iubi și pentru defectele mele. Care apropo, cele enumerate mai sus sunt doar câteva!

Dar știți ce? Până la urmă fac ce vreau. Tot cu mine și cu gândurile mele dorm noaptea, așa că vă place sau nu cum sunt, eu totuși mă iubesc!

Nu fac nici facultatea pe care tu o voiai, nu lucrez nici în multinaționala pe care ei și-o doreau pentru mine ca loc de muncă, nu conduc nici ultima rablă de BMW și în buzunar nu îmi cresc copaci cu milioane de euro în loc de frunze.

Sunt doar o studentă la o facultate pe care o detest și o plac în același timp. Merg cu autobuzul și nu lucrez nicăieri. Nu cred că sunt un pierde vară. Nu cred nici că sunt un super om. DAR cred că sunt doar EU și nimeni nu poate să fie ca mine.

Până data viitoare, nu mă mai ascund pe după un gard, până data viitoare învăț să îți spun tot adevărul despre mine, cu bune și rele. Defectele mele sunt calități pentru cei ce mă iubesc!