Când nu credeam în mine purtam doar haine largi, șepci care să-mi ascundă fața, pantofi comozi dar urâți. Eram considerată un băiat. Cine mă vedea mă trata ca pe un flăcău. Și nu e de mirare! Eram ciudată. Recunosc că a fost greu să mă schimb.
Când l-am cunoscut pe el mi-am dat seama că trebuie să dau tot ce am mai bun din mine pentru a-l convinge că îl merit. L-am văzut ca pe un trofeu, și a fost al meu.
Am purtat tocuri de plăcere, am purtat fuste scurte și bluze decoltate, cei din jurul meu nu mă mai recunoșteau. Unii considerau că sunt o doamnă în devenire. Alții credeau că sunt vulgară și se întrebau unde a dispărut copilul tembel care se îmbrăca în hainele fraților mai mari.
Ce contează pentru ce m-am schimbat? Important este că am făcut-o! Și îi sunt recunoscătoare pentru că datorită lui am ajuns să fiu atât de frumoasă și să mă iubesc atât de mult.
Eram o fată oarecare pentru el, până când mi-a văzut cealaltă latură, latura mea feminină în care sunt sigură că toți mi-ar pica în plasă.
Rujul roșu de pe buze lasă urmă pe camașa lui atunci când ne-am văzut ultima oară. Acele buze de pe cămașă îi serveau drept adio! Și mie mi-a rămas în minte doar parfumul lui…
A fost un trofeu pentru mine. Așa se întamplă când o femeie vede bărbatul ca pe un trofeu. Devenisem alta. Eram rea. Eram pe tocuri și nimeni nu putea să mă atingă. Atât de perfectă încât aș fi putut avea orice bărbat.
Acum, am aruncat de mult acei pantofi pentru că deveneau deja incomozi. Nu pentru că ar fi fost dificil să merg pe tocuri, dar pentru că îmi amiteau de el.
Și totuși acel trofeu mi-a dat o experiență nouă. Mă priveam în oglindă și eram mai presus de toate, și în ochii mei și în ochii oricărui om.
Acum sunt doar eu. Am renunțat și la fuste scurte și la pantaloni de bărbați. Sunt eu normală. Sunt fix ceea ce oricine poate avea dar nu mulți încearcă.
Aștept acum să apară în viața mea o nouă schimbare pentru că am văzut o nouă pereche de pantofi și vreau să caștig un nou trofeu…
Semnat,
Colecționara!
Lasă un răspuns