Trebuie să te hotărești din timp și să știi ce vrei de la tine. Înscrierea la facultate se face din ianuarie, mai ai și alte posibilități pe care ți le voi povesti apoi.
În primul rând trebuie să știți că eu nu am făcut înscrierea ca la carte pentru că nu am știut. M-am interesat dar nu am găsit nimic pe internet, am aflat doar că am nevoie de nivelul B2 la franceză și am dat un examen DELF B2 la Institutul Francez din București.
Pentru că am picat examenul de franceză de doua ori, am ratat înscrierea din Ianuarie, dar trebuie să precizez că acea înscriere se face online pe siteul : admission-postbac.fr și că dacă nu ai reușit să o faci în Ianuarie, mai ai 2 posibilități(cel puțin așa scrie pe site).
Am luat examenul de franceză într-un final și m-am înscris pe site, am completat toate datele personale și am așteptat pentru că am primit un mesaj cum că trebuie să aștept ca toți cei care au făcut înscrierea în ianuarie să o confirme iar mai apoi, din posturile care rămân pot să îmi aleg ceva.
În acele câmpuri trebuia să confirm și ca am trecut examenul de bacalaureat, dar cum eram abia în aprilie nu puteam să spun că l-am luat dacă eu nici măcar nu îl dădusem.
Am așteptat ceva timp, mi s-a dat o dată în care puteam intra și alege din posturile rămase (ai dreptul la 15) și după ce aștepți confirmarea îți alegi un singur post, adică o singură facultate.
Am ales cam 13 posturi, am fost acceptată la 9, dar bine-nțeles după o bună perioadă de așteptare pentru că mai întâi primești mesaj că oamenii ți-au primit dosarul, pe urmă aștepți confirmarea lor, după confirmare, ai timp o săptămână să confirmi una din facultăți, iar după ce ai confirmat nu mai poți da înapoi. O procedură destul de complicată, dar a meritat.
În septembrie se începe facultatea de pe 1, dar eu abia pe 19 septembrie am ajuns la facultate. Toți au început facultatea, dar eu nu făcusem decât o înscriere pe internet.
M-am dus la secretariat și le-am spus că am venit pentru înscrieri. Ce-I drept era puțin cam târziu dar m-au primit. Ceea ce m-a șocat a fost faptul că dosarul meu online nu l-au găsit și mi-au făcut un alt dosar. La secretariat nu mi-au cerut un nivel de franceză, asta probabil și pentru că eram la facultatea de limbi străine.
În următorul articol vă voi povesti în ce a constat dosarul administrativ și apoi fișa pedagogică. Vă pup și dacă vreți să vă înscrieți pe internet, pe site, nu ezitați să mă contactați!
Astept mesajele voastre pe Facebook!!!